Citeam pe blogul Simonei Bogdan (PR Manager BitDefender) că “interesul publicului vine mai de fiecare dată pe ultimul loc, pe primul fiind indiscutabil “banul””. Şi mi-a adus aminte că de cele mai multe ori companiile (mai ales cele mari) au de suferit dacă nu “cotizează”. La ONG-uri situaţia stă un pic diferit – trebuie să faci parteneriat (cu solicitarea exclusivităţii).
Greşeala cea mare a unor companii este aceea că nu înţeleg că trebuie să ofere ceva din buget şi trustului respectiv nu să îl ofere integral pentru o acţiune socială.
Dacă ar fi să ne dăm cu părerea sună logic pretenţia instituţiei media. Adică are cinci milioane Euro profit şi nu investeşte ceva la mine? Ce, sunt mai urât? Nu cotizează? Ia zi tanti Doina ceva de ei! Să vezi cum intram noi în contact… Sau, ce, eu sunt mai prost? Le fac publicitate gratis?
Dacă mai şi gândim ajungem la concluzia că dincolo de a face profitabilă o instituţie media, pe lângă faptul că publicitatea trebuie desparţită de partea editorială, există interesul destinatarului. Al celui care te urmăreşte şi se aşteaptă să îl serveşti cu lucruri utile. El vrea să afle că în Parcul x vin nişte medici care îi oferă consultaţii oftalmologice gratuite şi pe deasupra, cu sprijinul firmei y, va primi şi o pereche de ochelari. El vrea să afle cui datorează viaţa copilului salvată de un aparat ultramodern primit ca donaţie în urmă cu trei zile de Spitalul Judeţean. Vrea să afle că o fundaţie oferă o şansă unică în viaţa copiilor supradotaţi cu ajutorul fondurilor venite de la xyx şi că dacă depune o cerere s-ar putea să îşi trimită copilul de la sat la cea mai tare şcoală şi astfel să îi ofere un alt viitor. Iar exemplele ar putea continua.
Daca a “cotizat” sau nu, e treaba departamentului de profil al instituţiei să îl convingă, dar nu prin nepublicarea de informaţii utile destinatarilor. Jurnalistul e acolo pentru altceva. N-are treabă cu donaţiile. Are treabă cu informaţiile utile şi de calitate, în funcţie de profilul destinatarilor.
Să mai presupunem că o firmă sau ONG, la sfatul unui consultant, hotărăşte să se implice într-o campanie de stimulare a elevilor rromi să meargă la şcoală şi donează o mare sumă de bani sau contribuie cu voluntari. Majoritatea o face pentru ca vede în această acţiune ceva pozitiv, o faptă bună. Şi după acţiune, mass media, în cazul in care nu “execută” acţiunea prin mesaje rău-voitoare, o ignoră pur şi simplu pentru că respectivii nu au avut bunul simţ să cotizeze. Prin denigrare sau ignorare destinatarii au pierdut o şansa la un viitor mai bun. Jurnalistul nu şi-a facut munca, a preferat să scrie despre nimic. Organizaţia vede că acţiunea nu a avut efect ba dimpotriva i-a şi dăunat imaginii. Intrebare: de ce să se mai implice respectivii în societate şi în problemele ei? De ce să instruiască voluntari cărora să le fie apoi ruşine sau să se simtă ignoraţi? Iată că astfel de acţiuni nepotrivite, vorba lui Bill 
, se întorc ca un bumerang asupra noastră şi ne vor lovi in viitor, acolo după colţul acela întunecos…
O altă formă de constrângere este parteneriatul media cu clauză de exclusivitate uneori. Păi unde este problema? Simplu, dacă ai contract cu Antenele nu intră ProTV-ul, dacă ai cu EuropaFM pierzi Kiss-ul sau InfoPro etc pentru că nu se suportă pe aceiaşi pagină. De aici o limitare a mesajului, pentru că vă asigur că nu vor aminti nimic despre acşiune indiferent de ce s-a întâmplat acolo, iar ulterior “ţineri de minte” că te-ai aliat cu ceilalţi nu cu noi. Ia du-te la ceilalţi şi acum! Iar noi, ca să te înveţi minte, te ignorăm chiar dacă vii cu 7000 de oameni într-un parc şi cânţi Imnul României. Sau vom spune că au fost aproape o sută şi arătăm nişte looseri care trag pe nas
Concluzia mea este un pic diferită: există jurnalişti şi jurnalişti. Unii mai drepţi, alţii mai împovăraţi de datorii, de temeri cu privire la aşteptările şefului, etc
Însă peste toate acestea interesul destinatarilor este esenţial pentru un jurnalist. De aceasta depinde viitorul. Care nu sună deloc bine…
